… Sau despre neincrederea in Biserica, mai degraba.

Intre mine si cuplurile mele, in special intre mine si viitoarele mirese se dezvolta, de regula, mai mult decat o colaborare frumoasa, se naste chiar o prietenie. Asa se intampla atunci cand vorbesti cu cineva despre planuri de viitor, vise si povesti de viata. E partea mea preferata din intreg procesul de planning, aceea in care le cunosc povestile, dorintele si preferintele, adica oamenii din spatele numelor care ma contacteaza.

Discutand cu ei si avansand in pregatiri, se intampla, din ce in ce mai des in ultima perioada, sa aflu ceva ce, in mod evident, nu ma mai surprinde, desi ma intristeaza: nu isi doresc cununia religioasa (sau vor doar o binecuvantare), sau isi doresc, unii dintre ei, o alta varanta de cununie simbolica, dar laica. Asta fie pentru ca au incredere in Dumnezeu, dar nu in Biserica, fie pentru ca nu au incredere nici in una, nici in cealalta.

Se pare, si mi se confirma din ce in ce mai des, ca a scazut enorm credibilitatea Bisericii Ortodoxe Romane. Nu ii condam pentru alegerile lor. Intr-un prezent in care ni se vorbeste despre smerenie si blandete din bolizi de lux si din multa opulenta, ii inteleg. Inteleg ca nu simt nevoia sa fie binecuvantati de niste oameni de o moralitate indoielnica, despre care se afla lucruri nu doar neortodoxe, ci si de natura penala. Inteleg ca nu vor sa primeasca niste cuvinte de la oameni care ne spun ca ”banul este ochiul dracului”, insa il gasim in aproape fiecare biserica. Inteleg ca nu mai vad utilitatea unei slujbe oficiate de preoti care, pur si simplu, nu au priviri calde si bune, ci mai degraba au priviri de negustori.

Vreau, insa, sa trag un mic semnal de alarma asupra acestei tendinte si sa spun cu toata siguranta faptul ca Dumnezeu nu are nicio vina pentru ce se intampla, din timpuri stravechi si pana astazi, in institutia Bisericii, in acest stat in stat, mai degraba. Taina cununiei este, de fapt, nunta! Nu acea petrecere de dupa, pe care o poti face oricand. Pe aceea o faci pentru ca sarbatoresti, alaturi de cei dragi, o uniune si un legamant sfant, intre tine si omul langa care vrei sa infrunti viata, cu bune si cu rele. Fara acea uniune, petrecerea mi se pare de prisos.

Stiu si sunt de acord cu cei care vin si imi spun ca BOR s-a transformat in afacere si nu vor sa fie ”binecuvantati” de niste sarlatani. Dar la fel de bine stiu faptul ca nu exista padure fara uscaturi, iar preotii cu har inca exista. Bisericile ca locuri sfinte inca exista. La ei trebuie sa ajungem si pe ei trebuie sa ii asociem cu Biserica. E din ce in ce mai dificil si sunt din ce in ce mai rari, dar inca sunt printre noi. Nu as vrea sa minimalizam importanta acestui pas, sau, mai rau, sa trecem peste el. Facut cu sufletul de catre preoti dedicati,  nu cu mana in buzunar, acest moment chiar cred ca leaga, realmente, doi oameni si astfel pornesc cu dreptul pe drumul in doi.

Sigur ca respect si voi respecta in continuare alegerile fiecaruia, insa m-as bucura sa acordam atentia cuvenita marcarii acestui moment de neuitat. Sa incercam sa facem diferenta intre ce este bine si ce este rau! Poti sa nu fii de acord cu multe traditii, cu fragmente sau momente din istoria religiei sau chiar cu religia in totalitatea ei, e discutabil si e interminabil acest subiect, insa Dumnezeu este mai presus de toate aceste lucruri. Depinde de fiecare cum Il simte si cum isi stabileste relatia cu divinitatea, important e ca aceasta sa existe. Mai presus de ipocrizia din biserici si de mersul acolo doar ”pentru ca asa trebuie”, mai presus de domnii negustori in haine preotesti, mai presus de tot ce aflam despre ei, sa nu ne pierdem credinta si abilitatea de a face diferenta intre oamenii binecuvantati si oamenii cu masti.

Sursa foto: http://www.timesnewroman.ro