about

       Am crescut intr-o familie in care petrecerile erau la ordinea zilei. Casa parintilor mei era locul preferat al tuturor atunci cand venea vorba de sarbatori, aniversari, sau simple petreceri fara motive anume. Bunicul meu, din partea tatalui, era genul acela de om care lacrima de bucurie atunci cand avea casa sau curtea plina de oameni dragi, veniti la mesele organizate de el. El nu gusta niciodata nimic din tot ce pregatea împreuna cu bunica mea, se bucura doar sa ofere altora, sa ii faca sa se simta bine si asta îi era de ajuns. Si asa e si tata.

Din partea mamei mele, ma trag dintr-o familie frumoasa si sanatoasa de maramureseni. E o familie mare si unita acolo, iar la ocazii, cand ii vad pe toti impreuna, tot timpul ma simt mandra sa fac parte din ea.

      Pe parcursul anilor, crescand, am inceput sa organizez si eu petreceri, mese festive; mi se spunea tot timpul de catre prietenele mele ca sunt gazda perfecta. Si a inceput sa imi placa sa aud asta, am inceput sa inteleg bucuria si satisfactia bunicului si a tatalui meu in acele momente.

     Am stiut intotdeauna ca orice as face, trebuie sa merg pe linia detaliilor, a cuvintelor frumoase, a dezvoltarii relatiilor interumane, asa ca am intrat la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, axandu-ma pe domeniul comunicarii. Inca nu imi era clar, la acel moment, ce imi doresc sa fac: cand eram mica voiam sa devin avocat, apoi mi-am dorit sa predau. Oricum, imi doream sa lucrez cu oamenii.

Am ajuns in domeniul politic, pe la 20 de ani. Ceva timp mai tarziu m-am si angajat în domeniu. Parea sa fie in regula…pana la un moment dat. Mesajele pe care le transmiteam, relatiile interumane pe care imi doream sa le dezvolt au inceput sa se deterioreze, simteam ca imi sunt trasate niste limite de comunicare in care trebuie sa ma incadrez. Si am inceput sa ma simt, din ce in ce mai mult, inconfortabil. Am ajuns la concluzia ca nu pot sa ma exprim asa cum simt si imi doresc. Asa ca am spus ”stop!”. La acel moment eram deja in ultimul an de masterat, in acelasi domeniu, tot la Facultatea de Litere. M-am concentrat pe lucrarea de disertatie, pentru care cautam o tema care sa ma reprezinte si la care sa lucrez cu drag si spor. Si atunci am avut acea cotitura de drum: ORGANIZAREA DE NUNTI. La primul gand pe care l-am avut, am si zambit …si atunci am stiut ca fac ceea ce trebuie. Asa ca am inceput sa studiez domeniul, si imi placea tare mult ce descopeream. Eram din ce in ce mai curioasa si abia asteptam sa ma apuc de scris. La final, lucrarea mea a fost notata cu nota 10 si atunci am stiut mai clar ca niciodata care este directia de parcurs. Au trecut mai mult de 3 ani de la acel moment, si iata-ma! 🙂

      Intotdeauna mi-a placut tot ceea ce tine de frumos si de emotii sincere. Imi plac oamenii, asa cum sunt ei, fara masti, perfect de … imperfecti. Imi plac inceputurile noi, cafeaua tare si dulce, asa cum e si viata, si privirile indragostite. Cred, cu tarie inca, in dragostea adevarata si in faptul ca poate face minuni … poate suntem prea ocupati sa le mai observam, dar ea chiar face mici minuni in fiecare zi! Din toate aceste motive si convingeri ale mele, consider ca rolul meu este sa fac oamenii fericiti. Sau mai fericiti decat sunt deja! 🙂 Si cand sunt oamenii mai fericiti decat atunci cand iubesc?

Acum sunt indragostita iremediabil de nunti, asa ca am decis ca este timpul si am experienta necesara sa ajut si eu, la randul meu, alti oameni sa porneasca cu dreptul pe drumul pe care l-au ales: de la ”Da!” la ”Suntem sot si sotie!” Asa ca sunt curioasa si nerabdatoare sa va ascult povestea si sa planuiesc pentru voi o nunta asa cum o visati! O nunta la care sa nu aveti alta grija decat sa straluciti de fericire!

       Be happy & shine on,

M.

SUNTETI CURIOSI SA MA CUNOASTETI?

Hai sa vorbim