about

       Am crescut într-o familie în care petrecerile erau la ordinea zilei. Casa părinților mei era locul preferat al tuturor atunci cand venea vorba de sărbători, aniversări, sau simple petreceri fără motive anume. Bunicul meu din partea tatălui, era genul acela de om care lăcrima de bucurie atunci când avea casa sau curtea plină de oameni dragi, veniți la mesele organizate de el. El nu gusta niciodată nimic din tot ce pregătea împreună cu bunica mea, se bucura doar să ofere altora, să îi facă să se simtă bine și asta îi era de ajuns. Și așa e și tata. Din partea mamei mele, mă trag dintr-o familie frumoasă și sănătoasă de maramureșeni. E o familie mare și unită acolo, iar la ocazii, când îi văd pe toți împreună,tot timpul mă simt mândră să fac parte din ea.

      Pe parcursul anilor, crescând, am început să organizez și eu petreceri, mese festive; mi se spunea tot timpul de către prietenele mele că sunt gazda perfectă. Și a început să îmi placă să aud asta, am început să înțeleg bucuria și satisfacția bunicului și a tatălui meu în acele momente.

     Am știut întotdeauna că orice aș face, trebuie să merg pe linia detaliilor, a cuvintelor frumoase, a dezvoltării relațiilor interumane… așa că am intrat la Facultatea de Litere, axându-mă pe domeniul comunicării. Încă nu îmi era clar, la acel moment, ce îmi doresc să fac: când eram mica voiam să devin avocat, apoi mi-am dorit sa predau. Oricum, îmi doream să lucrez cu oamenii. Am ajuns în domeniul politic, pe la 20 de ani. Ceva timp mai târziu m-am și angajat în domeniu. Părea să fie în regulă…până la un moment dat. Mesajele pe care le transmiteam, relațiile interumane pe care îmi doream sa le dezvolt au început să se deterioreze, simțeam că îmi sunt trasate niște limite de comunicare în care trebuie să mă încadrez. Și am început să mă simt, din ce în ce mai mult, inconfortabil. Am ajuns la concluzia că nu pot să mă exprim așa cum simt și îmi doresc. Așa ca am spus ”stop!”. La acel moment eram deja în ultimul an de masterat, în același domeniu, tot la Facultatea de Litere. M-am concentrat pe lucrarea de disertație, pentru care căutam o temă care să mă reprezinte și la care să lucrez cu drag și spor. Și atunci am avut acea cotitură de drum: ORGANIZAREA DE NUNŢI. La primul gând pe care l-am avut, am si zâmbit …și atunci am știut că fac ceea ce trebuie. Așa că am început să studiez domeniul, și îmi plăcea tare mult ce descopeream. Eram din ce în ce mai curioasă și abia așteptam să mă apuc de scris. La final, lucrarea mea a fost notată cu 10 și atunci am știut clar care este direcția de parcurs. Au trecut mai mult de 2 ani de la acel moment, și iată-mă! 🙂

      Întotdeauna mi-a plăcut tot ceea ce ține de frumos și de emoții sincere. Îmi plac oamenii, așa cum sunt ei, fără măști, perfect de … imperfecți. Îmi plac începuturile noi, cafeaua tare și dulce, asa cum e viața, și privirile îndrăgostite. Cred, cu tărie încă, în dragostea adevarată și în faptul că poate face minuni … poate suntem prea ocupați să le mai observăm, dar ea chiar face mici minuni în fiecare zi! Din toate aceste motive și convingeri ale mele, consider că rolul meu este să fac oamenii fericiți. Sau mai fericiți decât sunt deja! 🙂 Și când sunt oamenii mai fericiți decât atunci când iubesc? Acum sunt îndrăgostită iremediabil de nunți, așa că am decis că este timpul și am experiența necesară să ajut și eu, la rândul meu, alți oameni să pornească cu dreptul pe drumul pe care l-au ales: de la ”Da!” la ”Suntem soț și soție!” Așa că sunt curioasă și nerăbdătoare să vă ascult povestea și să plănuiesc pentru voi o nuntă așa cum o visați! O nuntă la care să nu aveți altă grijă decât să străluciți de fericire!

       Be happy & shine on,

M.

SUNTETI CURIOSI SA MA CUNOASTETI?

Hai sa vorbim