Stabilirea unui buget este una dintre cele mai dificile aspecte ale planificării unei nunți, în mod special pentru că sunt foarte multe costuri ascunse pe care, dacă nu ai experiența organizării, este greu să le identifici.
Vin, în acest articol, în ajutorul viitorilor miri cu o serie de costuri care pot influența bugetul de nuntă stabilit în prealabil… Să vedem!

I. Costurile de dinaintea nunții

  • Modalitatea de a propune domnișoarele de onoare

Multe viitoare mirese pur și simplu nu pot propune celor mai dragi apropiate ale lor printr-un simplu telefon sau printr-un mesaj să le fie domnișoare de onoare. Uneori, nici măcar obișnuita ieșire între fete nu este de ajuns. Acestea preferă să le înainteze propunerea (flatantă, de altfel) prin cadouri personalizate sau printr-o ieșire ceva mai deosebită la cină. Nu uitați, însă, că aceste costuri aparent minore se adaugă bugetului de nuntă.
Tratamentele de înfrumusețare
Ți-ai stabilit deja bugetul pentru partea de makeup și hairstyling din ziua nunții, însă nu uita că e posibil să ai nevoie de mai multe probe pentru fiecare pentru a arăta exact cum îți dorești în ziua cea mare. De asemenea, ca să radiezi, nu e vorba doar despre păr și machiaj, ci trebuie să iei în calcul, înainte de nuntă, și costurile de manichiură, pedichiură, un eventual bronz mai accentuat și poate și un masaj de relaxare. Pentru că, crede-mă, trebuie să fii relaxată! 🙂

  • Petrecerea burlăcițelor

Petrecerea burlăcițelor din prezent ia o amploare din ce în ce mai mare. Tot mai multe grupuri de acest gen organizează escapade de un întreg weekend, cum ar fi citybreak-uri sau excursii la plajă. Cu toate că domnișoarele de onoare sunt cele care se ocupă de această chestiune, multe viitoarele mirese aleg să suporte o parte dintre cheltuieli, cum ar fi propriul bilet de avion sau cazarea, pentru a atenua costurile fetelor, în mod special dacă viitoarea mireasă este cea care are ideea unei astfel de petreceri, în deplasare.

II. Papetăria

Nu cheltui întregul buget pentru papetărie pe invitații și, eventual, pe save the dates. Trebuie să iei în calcul și cheltuielile pentru papetăria din ziua nunții: program, escord card-uri, place card-uri, meniuri și nu numai.

III. Ultimele pregătiri

  • Rezervarea camerei de hotel cu o noapte înainte

Dacă tu și domnișoarele de onoare plănuiți să vă pregătiți într-o suită de hotel, atenție mare la zilele de check in și check out, e posibil să fie nevoie să rezervi două nopți pentru a avea întreaga dimineață din ziua nunții la dispoziție. Multe hoteluri nu vor garanta un check in foarte devreme în ziua nunții, așa că, pentru siguranță, este mai bine să iei în considerare rezervarea camerei atât pentru noaptea nunții, cât și pentru noaptea de dinainte. În acest fel, te poți caza în seara precedentă, poți dormi până puțin mai târziu, poți comanda room service, și îți poți invita prietenele alături de tine pentru câteva ore de răsfăț.

  • Gustări pentru prima parte a zilei

Indiferent dacă te pregătești acasă sau la un hotel, fetele îți vor fi alături încă de dimineață. Ai grijă să nu le fie foame. Keep it simple cu mici gustări și fructe pentru micul dejun și poate câteva sandwich-uri pentru prânz.

IV. Articolele fashion

  • Lenjeria intimă și accesoriile

Fă loc în bugetul tău și pentru elementele extra-rochie: voal, pantofi, lenjerie intimă și bijuterii. S-ar putea să te coste câteva sute de lei bune, însă o modalitate bună de economisire este să faci din voal sau bijuteriile din ziua nunții acel ”ceva” ce se spune că este bine să fie împrumutat.

  • Ținutele pentru micile evenimente de dinaintea nunții

Un alt lucru deseori uitat: ținutele pentru evenimentele de dinaintea nuntii, precum petrecerea burlacitelor sau petrecerea de logodnă. Salvează puțin din buget purtând ținute pe care le ai deja, nu e cazul să porți o mică rochie albă cu fiecare ocazie de acest gen doar pentru că urmează să fii mireasă.

V. Oaspeții

  • Transportul invitaților

În cazul în care îți faci nunta into a wedding destination și e nevoie de transport special pentru invitați, ei bine, va trebui să îl incluzi în buget. De asemenea, dacă nunta are loc într-o locație ușor accesibilă și unii dintre invitați pur și simplu nu mai pot conduce înapoi, indicat ar fi să te ocupi de plata taxi-ului pentru ei.
Invitați neașteptați
Cel mai probabil vor fi invitați care își vor infirma prezența dar cu toate aceste vor apărea la nuntă, vor fi prieteni care vor veni însoțiți fără să anunțe prezența unei persoane în plus sau vor fi anumiți oaspeți care totuși își vor aduce copiii deși ai specficat să nu se întâmple acest lucru. Oricât de supărător ar fi, trebuie să te aștepți la astfel de surprize și să anticipezi prin câteva meniuri și place settings în plus.

VI. Micile cadouri de după nuntă

Nu uita să te gândești la cei care au contribuit semnificativ la construirea nunții tale: domnișoarele, poate cavalerii de onoare, staff-ul (foto, video, floriști etc) și …părinții. Nu uita să le arăți recunoștința ta prin mici cadouri trimise după eveniment. E un gest mic dar care va conta, cu siguranță.

VII. Furnizorii

  • Meniuri pentru staff-ul tău

Calitatea evenimentului tău depinde în foarte mare proporție de plăcerea cu care staff-ul tău lucrează. Fotograful, videograful, band-ul , de exemplu, vor fi în preajma ta cel puțin 8 ore în ziua nunții. Vor avea nevoie și ei de energie pentru a se putea asigura că își fac treaba așa cum trebuie, pentru că ei sunt acolo ca să muncească, nu la distracție. Asigură-te că se hidratează și că ai meniuri și pentru ei. Costurile depind de mărimea echipei tale, însă oricât de mici sau mari ar fi, se vor adăga la bugetul nunții.

VIII. Recepția

  • Decorațiunile

Mare parte din bugetul pentru decorațiuni probabil că va fi destinat aranjamentelor florale, însă nu uita să păstrezi o parte din el si pentru elementele nonflorale, cum ar fi lumânările. Dacă vrei să mergi mai departe și să adaugi felinare sau elemente vintage închiriate, ia în considerare să pui deoparte cam 40% din bugetul destinat decorațiunilor pentru acestea.

  • Un back-up plan

Dacă planuiești o nuntă de exterior, trebuie să iei în considerare faptul că natura poate fi imprevizibilă. Așadar, un cort închiriat ar putea fi cea mai bună soluție just in case. Nu doar ziua nunții poate crea probleme, ci și ziua de dinainte. Dacă înainte cu o zi a plouat, este foarte posibil ca pâmântul să fie foarte moale iar iarba să rămână udă, așa că nu exclude posibilitatea de a închiria și o podea de lemn, pe lângă cort.

IX. Timpul costă …

  • Costurile overtime

Indiferent dacă nunta se prelungește pentru că s-a decalat programul sau pentru că ai decis atunci și acolo să prelungești programul, nu uita că ai semnat anumite contracte în cadrul cărora furnizorii pot specifica faptul că stau într-un anumit interval orar, iar costurile pentru timpul petrecut în plus sunt de X/oră. Ține cont de acest lucru, studiază-ți contractele cu atenție și pregătește o sumă de bani de rezervă just in case. E foarte posibil ca euforia momentului și faptul că te simți extraordinar de bine să te facă să uiți de aceste detalii, așa că e mai bine să fii asigurată.

Dacă ai inclus toate cele de mai sus în bugetul tău, felicitări! 🙂 Însa, întotdeauna, pune de-o parte 10 sau 20% din bugetul total pentru situațiile neprevăzute. Atunci când lucrezi cu oameni trebuie să te aștepți la tot felul de situații, care nu întotdeauna depind de ei, dar care îți pot influența serios evenimentul dacă nu le ai în vedere din timp. Fii prevăzătoare, pregătită pentru orice și apoi… strălucește! 🙂